Ultima zi

Nu ştiu ce-o fi fost în mintea mea când am decis să încalţ aceşti pantofi, oricum nu aveam de unde să ştiu că spre jumătatea zilei voi sfîrşi cu tocul rupt. Stăteam pe o bancă cu pantoful ce avea tocul rupt în mână şi mă gândeam... dacă să-l rup şi pe celălalt, când s-a aşezat lânga mine.
- Salut, sunt Damian. Tu?
- Flavia... şi i-am întins mâna.
- Încântat... putem să încercăm să-l lipim cu Moment.. reclama produsului afirmă că ar lipi orice.
- Da... de unde Moment?
- De la magazin... Mă duc eu să cumpăr... Revin în cinci.
Până să apuc să-mi aprind o ţigară, reapare.
- Ia să vedem ....aşteptăm să se lipească...şi...cred că ar fi bine să nu-l foloseşti imediat.
- Mda... mersi, vroiam să-l rup şi pe-al doilea.
- A... destul de practic. După ce se lipeşte pantoful, ce faci?
- Merg la un ceai cu tine, asta dacă vrei....în semn de recunoştinţă pentru efortul depus.
- Daa... mi-ar face mare plăcere.
- E o ceainărie nu departe de aici, foarte drăguţă... şi în timp ce ziceam astea mă trezesc deja în braţele lui.
- În ce parte?
- A.. e pe strada aia... da ştii ca putem aştepta... nu ştiu dacă spatele tău îşi va reveni, nu sunt chiar aşa de uşoară.
- Stai bine?
- Da... uite acum facem stanga... si e uşa aceea roşie.
- A... o ştiam...
- Am ales bine?
- Excelent.
Cu mare grijă deschide uşa. Ne strecurăm în interior. Tipa care serveşte se apropie şi-l pupă pe obraz în timp ce zice:
- Unde vreţi să staţi... da...masa ta oricum e rezervată mereu...chiar dacă nu ai mai trecut de ceva zile.
Se deschid două uşi pe care până atunci nu le vazusem erau ascunse de o perdea şi ajungem într-o încăpere minunată... e mai de grabă un fel de terasă-grădină. E o incăpere cu forma rotundă plină de geamuri de diverse culori. Sunt foarte multe flori, majoritatea înflorite. În centrul încăperii se află două leagăne. Muzica de aici e diferita faţă de cea din ceainăria propriu zisă... e ceva pian, dar extrem de încîntător.
- Alex.. o cheamă... e prietena mea cea mai bună.. ne ştim de când eram mici şi dormeam împreună.... Alex apare cu o tavă mare şi începe să umple o măsuţă pe care nu o observasem.
- Păi distracţie plăcută copii... şi dispare închizînd uşa în urma ei.
În general am un mare debit verbal, cu oricine... dar... de când s-a aşezat pe bancă lângă mine Damian, realizez mirată că nu am zis prea multe.... încă nu ştiu ce să zic... Damian mă aşează pe o canapea foarte confortabilă ascunsă lângă măsuţa plină cu bunătăţi. Îmi scoate şi al doilea pantof şi-mi dă o cana cu ceai.
- Asta ca să te simţi confortabil... Se aşează lângă mine şi observ cum i se dilată pupilele... are nişte ochi superbi..un amestec de albastru cu verde. Mă studiază foarte atent...şi ocazional îşi mai muşcă buza de jos...
- Ştii... eu... mda... mai bine ne bucurăm de minunatul Satie.... Ştiam eu că-mi sună cunoscut. Erik Satie, unul din compozitorii mei preferaţi. Ciudat.... azi cred ca tocmai mă bucuram de prima mea zi de mulţumire, recent am ieşit dintr-o relaţie... şi mi-a trebuit ceva timp să-mi revin, mai exact vreo 4 luni şi acum ... o iau de la capăt....Am aţipit.
- Ai sforăit un pic...heheh.
- Of...scuze... că am adormit şi am mai făcut şi gălăgie. Cred că ar cam trebui să mă îndrept spre casă.
- Mda.... te conduc. Unde stai?.... De fapt, ţi-ar face plăcere să dormi la mine-n seara asta?
- A... şi deodată m-am trezit zicând... Desigur! Tu unde stai?
- Pe lângă Grădina Icoanei... am o privelişte tare drăguţă.
Tocul se lipise aşa că am reuşit să merg, oricum nu pentru mult, afară ne astepta un taxi.
Ajunşi la Damian... priveliştea e minunată. Locuieşte în mansarda unei case vechi...şi are acces la o terasă superbă pe care şi-a amenajat-o foarte drăguţ. Am rămas acolo pe un fel de canapea...iar foarte cofortabilă.
- Ştii... de fapt nu ştii... o să-ţi zic eu.... ăăăă...da...nu ştiu cum. Se cam schimbase...luase un aer foarte serios... Mda, zilele trecute după ce am leşinat la şcoală, mi-au fost făcute ceva anlize şi.. mi-au descoperit o tumoare în zona creierului. Este inutil să mă operez....este deja avansată. Medicii mi-au zis că...orice aş face tot acolo ajung. Brusc m-am înroşit...ştiu asta pentru că simţeam o caldură inexplicabilă...îmi strîngeam mâinile pentru a nu plînge...s-a apropiat şi m-a luat în braţe după care a continuat:
- Nu ştie nimeni încă...eu am aflat azi înainte de a te întîlni în parc. Nici nu ştiu cum să le zic... Oricum nu mi s-a pronosticat un timp...cu astfel de tumori poţi să trăieşti mult şi bine...sau... nu.
- Hmm...ăăă...nu prea ştiu ce să zic.
- Mi-ar plăcea să zici da.. Când te-am văzut în parc... mi-am dat seama că eşti persoana alături de care aş vrea să-mi petrec timpul... rămas...asta numai dacă şi tu doreşti desigur...şi ştiu că nu e uşor ce-ţi cer....tocmai de aceea înţeleg daca vei refuza.
- Uau... sunt onorată... Da... sigur că da, plăcerea e de partea mea. Când momentul va veni, eu o să-mi imaginez că ai fugit cu altă fată în altă ţară.
- Da... sunt de acord, deşi să ştii că nu sunt genul care fuge....dar facem o excepţie.... of...anunţul cred că-l voi face de ziua mea... e mâine... sper...că prind.
- Mda...pai deci trebuie să sărbătorim... La mulţi ani ... ăsta-i primul cadou ... şi i-am dat un pupic zgomotos... Poate...chiar dacă-i un clişeu ar trebui să te gândeşti cam ce ai mai vrea să faci...cât mai e timp.
- Pentru început tot ce vreau e să mă întind puţin....simt că-s foarte obosit.
Ajungem în dormitor şi ne întindem în pat...deasupra patului este un soi de fereastra da foarte mare, gen luminator.. pe geam se zareau un colţ de lună şi câteva stele. Damian adoarme aproape instant ţinâdu-ma încă foarte stâns de mână. Eu...mai rătăcesc câteva minute şi adorm.
Cred că e vreo două...nu găsesc nici un ceas să-mi confirme...plec în căutarea toaletei... şi pe şemineul din camera principală văd o poză cu Damian şi o fată foarte draguţă...
- E fosta mea iubită...Eliza... ea a aflat odată cu mine. A zis că nu poate suporta aşa ceva.... e prea mult.... şi a ales să ne despărţim. Mda...E următoarea uşă, trebuia să-ţi fi arătat...scuze.... nu vrei o pijama sau un tricou? Atunci mi-am dat seama că eu sunt încă-n fustiţă....într-o fustiţă extrem de şifonată d'acum.
- Ba da, te rog.
Revin în dormitor unde mă aştepta cu vreo cinci tricouri în mână şi o pijama.
- Alege...eu cred că te-ar prinde ăsta, e şi preferatul meu. Îmi arăta un tricou albastru deschis cu Pluto.
- Da e perfect, mulţumesc. Ne-am schimbat şi ne-am pus iar în pat.
- Povestşte-mi câte ceva despre tine... chiar... ai iubit, sau iubeşti?
- Hmmm...pai nu am... ne-am despărţit acum...câteva luni...astâzi mi-am revenit complet. Tu? la ce şcoală eşti?
- La academia de poliţie la master, de fapt.
- O...ador uniformiştii... eu... am terminat Ase....şi n-am apucat încă să fac masterul. Şi asta a fost ultima frază pe care îmi amintesc să o fi rostit-o.
Uau ce vis, am avut... ştiu sigur că a fost frumos pentru că am un sentiment de linişte şi încîntare cum nu cred ca am avut pînă azi. Damian doarme, dar... mă apropii ca să fiu sigură că doarme şi că nu a păţit ceva şi că e totul bine.
E totul bine, dar ciudat mă simt foarte uşoară şi sunt convinsă că nu e din cauză că nu am prea mâncat ieri. Cum mă dau jos din pat, observ şocată că sunt încă acolo în braţele lui Damian... privesc din exterior scena într-un mod inexplicabil, dar posibil... şi par a dormi foarte liniştită.