Gânduri

- Şi... ţi-a ales Nadia rochia?...O să fiţi în uniformă?..Auzi tu l-ai cunoscut pe săracu băiat?!?
- Nu.... da, cu rochia nu ştiu, ideea e ca nu aveam chef să mă întrebe iar toată familia eu de ce nu m-am căsătorit încă? Dacă o să ajung precum mătuşa Tina...şi alte tâmenii de gen. Plus nici un baiat nu vrea să vină... toţi au avut treabă cu sor-mea la un moment dat...şi e aiurea. Haidi...vino, te foarte rog.
- Sinceră să fiu miar face plăcere să particip, doar că mâine mă prezintă Paul părinţilor, e foarte serios băiatul ăsta... da ştii ce am o idee, îl întreb dacă n-are vr-un prieten drăguţ şi disponibil.
- Vai!! Mulţumesc... nu. Off, mai vorbim...Milupa e nemâncată şi...cred că-mi dau demisia şi mă mut la ţară.
- Ema..lasă prosiile. Hai să te pup. Să mă suni să-mi zici cum arată rochia..hahahha.
- Da da da da...e foarte amuzant.
- E. Abea aştept să văd pozele.
Începuse ploaia. Da eu, pentru că niciodată nu-mi fac ordine în geantă am găsit o umbrelă. Am ajuns acas...Milupa săraca..nici nu s-a mai dat jos din fotoliu de foame. Sună telefonul...pe care nu-l găsesc....da las că intră robotul...
- Ema, sunt mama ta...de ce nu răspunzi la telefon niciodată??? Te rog să-mi trimiţi măcar un mesaj, ca să stau linistită. Ţi-am lăsat rochia pe uşa dormitorului şi i-am dat Milupei să mănânce. Şi puţină ordine n-ar strica. Te pup...vezi că la 10 trebuie să fi la biserică. Încearcă să nu strici rochia până atunci.
Hu...ordine... auzi la ea...e super ordine. Aoleu mi-a lăsat bilete. Aoleu ce urâţică e rochia. Da....trebuia să arat ea cel mai bine.
Ce să mai aştept până mâine...ia să vedem reacţiile acum. M-am îmbrăcat cu aşa zisa rochie şi rămânea doar să decid...în ce locaţie să sochez oamenii în această minunată seară. Am ales barul unde lucra Claudiu, fost coleg de facultate.
M-am aşezat, am scos pelerina...şi...nimic. Bun, înseamnă că nu-i aşa rău.
- Ema.... ce-i cu aspectul de plincipesă din 80???? Întreabă Claudiu...râzând de mama focului.
- Ai...mă că nu-i aşa rău! Şi m-am uitat surprinsă de propria afirmaţie la materialul sclipicioso-chicios.
- Ha, şi tu vroiai să vin cu tine...îmbrăcată aşa?!? Tu ce faci acu' testezi reacţiile? Io zic aşa, mergi la bar şi vezi dacă îmbrăcată ca o paiaţă reuşeşti să-ţi găseşti partener pentru mâine. Sor-ta e complexată rău de vă pune să vă îmbrăcaţi aşa. Sau n-are nici cel mai mic simţ al frumosului, să zicem.
- Claudiu, n-ai treabă? Cum ar fi să-mi aduci un pahar de lambrusco?
- De la rochie ai devenit şi insuportabilă brusc. Da să stii că totuşi culoarea te prinde. Şi s-a îndepărtat hihotind. Acu ce era să fac. Doar...nu e prima oară cand Nadia mă îmbracă în paiaţă. Asta e doar a 3 a nuntă. Sper doar să nu mai fac spectacol ca la celălalte. Ma mir că mă tot face donşoară de onoare. Preferam varianta în care nu eram invitată sau măcar lăsată să-mi aleg singurică vestimentaţia. Hu..vise. Vinu...da... cel mai bun prieten al meu...ah... am pătat-o.... haha se vede ce multi îmi place.
- Se scoate..cu apă rece şi lămâie. Dacă vrei, te ajut. Pari foarte mândră de ea. Ha hahah. Când am ridicat ochii din paharul de vin, l-am văzut pe partenerul meu pentru mâine. Era la costum...unu frumos, spre deosebire de mine.
- Da nu e mai draguţă asa?? Am ieşit să văd reacţiile. Sunt domnişoară de onoare mâine, la nunta surorii mele...şi aşa trebuie deci să mă costumez.
- Eu trebuie să particip la un dineu...sau ceva...aş prefera să nu, dar ca în cazul tău, nu am de ales. Am intrat aici sperând să-mi găsesc o parteneră. Mică-mea mă tot cuplează şi nu prea le nimereşte. Mă gândeam, având în vedere că ai deja costumaţia adecvată, n-ai vrea să mă însoţeşti?
- Oh...îmbrăcată aşa? Orium mă umilesc mâine, o seara-n plus ce mai contează. Vin cu o condiţie. Să vii şi tu cu mine la nuntă. La 10 trebuie să fiu la biserică.
- Sigur, chestia asta nu durează mai mult de 2-3 ore.
- Ok, să mergem. Am vrut să scot portofelul, dar l-am auzit pe Claudiu în spatele meu.
- Paiaţa şi-a găsit însoţitor? Lasă că m-ai amuzat pe cinste în seara asta, vinul e din partea casei.
- Luca Ovlinschi.
- Ema Popescu.
Mă ghidează spre o maşină în dreptul căreia era un nene cu pălărie, şoferul cu siguranţă, care s-a îndreptat spre uşă când ne-a văzut. A deschis-o şi s-a înclinat, în semn de salut.
- Uau, întotdauna mi-am dorit să particip la un dineu de acest gen. Un fel de nuntă mai scurtă, speram să am o ţinută mai normală.
Ajunsesem deja în faţa unei case veche ce avea aspect de muzeu arăta.
- Mă bucur că ţi-am împlinit această dorinţă. Hai să te prezint. Şi până să mai zic ceva, ma şi luat de mână de mi sa făcut pielea de găină. Oh...da ce ţinute...se pare că e un singur magazin care furnizează ţinute de gală.
- Vezi că rochia aleasă de sora ta nu e chiar aşa rea? îmi şopteşte, tragându-mă într-o altă încăpere unde se afla câteva persoane. Printre ele era o doamnă la vreo 40 şi ceva, foarte frumoasă, îmbracată corespunzător.
- Luca! Şi-l pupă, după care continuă. Ce ţi-a luat atâta?
- Ştii tu... ea e Ema.
- Bună seara! şi întind mâna, doamna face acelaşi lucru şi parcă măreşte ochii pentru a mă studia puţin. Strâmbă din nas ajunsă la vesimentaţie,dar revine în dreptul feţei şi spune.
- Eşti foarte drăguţă, exceptând vestimentaţia, desigur, dar e potrivită pentru eveniment.
- Nu a fost alegerea mea..Sunt domnişoară de onoare la nunta surorii mele, mâine. Şi astâ-seară, testam reacţiile. am afirmat şocată de sinceritatea femeii.
- Mamă!!!! Mergem să dansăm.
- Să ce? Tu niciodată nu dansezi. E p-asta chiar vreau să o văd!
Într-o altă încăpere se auzea muzică şi vreo două cupluri şi nişte copii se roteau pe o podea superbă. Orchestra interpreta Melody pe care eu o ştiu în varianta cântată de Molly Johnson. Uau, băiatu chiar ştia să danseze.
- M-a obligat să iau lecţii.
- Uau, e ca şi cum mi-ai citii gândurile!
- Nu aş formula chiar aşa, dar, să zicem că da. Însă...eşti prima care îşi dă seama.
- Vorbeşti serios?
- Da. N-aş spune că îţi aud gândurile, dar le ştiu. Nu prea ştiu să-ţi explic. E un dat. Şi mă învârte.
Cred că am dansat ceva timp, pentru că începuseră să ma doară picioarele şi mai era şi 2, nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul.
- Păi hai. Că măine mai e o petrecere.
Am adormit instant gândindu-mă la faptul ca "auzitul gândurilor" se întâmplă în povestirile ce le găseşti la raftul "ficţiune".
Ah...ce sună aşa? ..telfonul, sigur e mama...ah unde e? Aha.
- Da..m-am trezit!
- Bună dimineaţa Ema, sunt Luca, e 9, deschide-mi uşa te rog. Am cafea, frappe sau ceai şi covrigi.
- De unde ai numărul meu de telefon? Ţi l-am zis fără să ştiu? Nu mai contează. Imediat.
- O...eşti foarte prezentabilă dimineaţa. Şi Milupa a coborât în cele din urmă de pe fotoliu, cred că i-a dat o groază să mănânce ieri, şi a început să latre în semn de salut.
- E un compliment presupun.
- Pai... majoritatea...fetelor să zicem, pe care am avut ocazia să le văd dimineaţa ... mai bine să nu-mi amintesc despre asta. Ce draguţă e.
- Uau ceai, frappe. Bravo..Ă, da..o cheama Milupa. 10 minute şi sunt îmbrăcată.
- Nu eu mă grăbesc. Oricum avem timp. E de fapt 8:30.
- Ah, urăsc chestia asta. Şi mama face la fel.
- Fugi şi îmbracă-te! Discutăm la orice alegi să bei. Pun eu muzică. M-am dus în dormitor să-mi caut rochia verde şi strălucitoare, săndăluţle şi ce-mi mai trebuia. Cât m-am pregătit... şi, n-a durat 10 minute...dar timpul e relativ, Luca a pregătit micul dejun, respectiv a înşirat pe masă tot ce cumpărase.
Ajunşi la biserică în timp, mama e prima care ne întâmpină.
- Ema, ce bine îţi vine rochiţa, şi cine e însoţitorul tău? E tot închiriat? La nunta numărul 2 pentru că desigur nimeni nu a vrut să mă însoţească,iar, a trebuit să apelez la serviciile unei agenţii de escortă, care şi-a marit sigur cifra de afaceri după aceea. Baiatul cu pricina a împărţit toată seara cărţi de vizită şi eu m-am îmbătat. A fost fabulos. Luca începuse deja să rîdă.
- Luca Ovlinschi şi nu sunt închiriat, suntem împreună de ceva timp. "De câteva ore dacă pui la socoteală şi aseară". Chestie pe care el nu a zis-o dar eu am auzit-o. S-a apropiat şi mi-a şoptit:
- Cam aşa e, cum ţi se pare???
- Ciudat, poţi să faci asta cu toată lumea??
- Asta nu am făcut eu.
- Haideţi copii, lăsaţi şoşotelile. Au ajuns însurăţeii.
Ai fi zis că după atâtea nunţi renunţă şi ea la rochia albă, dar văd că nu. Mirele, săracu e simpăticuţ.
Toată lumea m-a flicitat pentru Luca, de parcă eu îl construisem şi mi-au zis că poate nu o să ajung precum mătuşa Tina, nu înainte de a se asigura inclusiv Nadia că nu e închiriat.
Petrecerea a decurs bine. Am dansat toată noaptea şi nu au mai fost incidente nefericite. La nunta 1 Nadia s-a cuplat în timpul petrecerii cu unul dinre prietenii mirelui, la o săptămână după, fiind cu toţii obligaţi să mergem la o a 2a nuntă.
Nu ştiu când s-a făcut dimineaţă, cand s-a făcut luni, dar ştiu sigur că am decis ca săptămâna asta să nu mă duc la serviciu. Am sunat şi am anunţat că lipsesc. M-am îmbăcat să ies cu Milupa-n parc. Când să deschid, Luca se pregătea să bată.
- Ema, neaţa!
- Salut, ce faci aici la ora asta?
- Eram curios ce faci, aşa că am venit să te întreb.
- Ies în parc cu Milupa. Vrei să vii?
- Da. N-am mai fost în parc de ceva timp. Si fără să mai spună nimic eu totuşi continuam să-l aud. " Eşti prima prsoană cu care reuşesc să comunic aşa. Majoritatea nu mă aud. Poate tu esti mai receprivă."
" Eu cred că mi se pare toată chestia asta sau că îmi imaginez. La capitolul imaginaţie stau foarte bine."
- Da cam de la ce distanţă mă poţi auzi?
- Depinde de legătura pe care o am cu persoana respectivă, mai exact, cat de mult ţin la ea. Deci în cazul tau, cam de peste tot. Da ma sunt şi întreruperi.
- Uau. Să am grijă ce gândesc.
- Venisem de fapt, să te rog dacă mai vrei să vii cu mine la câteva evenimente. Două săptămâni, e câte unul în fiecare seară.
- Da, sigur. Am o groază de rochiţe, decente, de data asta pe care şi aşa nu aveam unde să le port. Super!

Ce bipăie aşa? Ah...robotul.
- Ema, sunt complet enervată e al nu ştiu câtelea mesaj. Ce se întâmplă??? Trebuie neaapărat să ne întâlim. Paul m-a cerut de soţie. Eşti, desigur domnişoară de onoare, dar îţi alegi singură vestimentaţia şi poţi să vii şi singură. Eu oricum te iubesc. Îţi vine să crezi, voi fi miresică. Şi pentru că doar aşa vad că putem să comunicăm, Paul nu ştie încă, sunt şi graviduţă. Sună-mă cănd primeşti mesajul.
Ce uitase Luca să menţionezee e că evenimentele sunt în afara oraşului. Eu mi-am lăsat mobilul acasă şi săraca Ana, m-a tot sunat.
- Ana, scuze, am fost plecată şi mi-am lăsat telefonu acasă. Feeeliiicităriii. Unde eşti? Eu am făcut o pauză cu serviciul şi am putea să ne vedem.
- Ah în sfârşit un sem de viaţă. Ma-m panicat si am sunat la ai tăi, mama ta mi-a zis de noua cucerire. Să nu zici tu nimic?? Sunt acasă aşteptam cu nerăbdare să dai un semn pentru a merge la cumpărături. Face parte din datoriile domnişoarei de onoare, vânătoarea de articole nupţiale. Nunta o să fie la sfârşitul săptămânii. Deci nu avem prea mult timp.
- Bine, vin să te iau.

-Ema. Luca era jos lângă maşină, aşeza un bilet sub parbriz. Dă să plece. Îl ţin de mână şi deschid biletul, dar până să citesc, zice:
- Plec acasă. Şi nu-mi plac despărţirile.... Dacă mai vin, te anunţ.
- Acasă?
- În state...
- Bine. Na, Pa!
- Pa.

N-am avut chef să-l mai întreb de ce pleacă aşa,ce au însemnat cele doua săptămâni şi mă aştepta Ana, care săraca mi-a lăsat vreo 30 de mesaje. Am ajuns la ea. Am stat câteva ore la povstiri. A râs de pozele de la nuntă, în special de domnişoarele de onoare. Mi-a arătat cam cum ar vrea să fie rochiţa şi am şi plecat la hoinărit prin magazine. După câteva ore am reuşit să luăm tot. Am ajuns iar la ea cu toate cumpărăturile şi ne-am pus iar pe povestit.
Săptămâna a trecut foarte repede, pentru că de dimineaţă până seara am alergat pentru organizarea nunţii. Datoriile domnişoarei de onoare erau mai multe ca deobicei, dar era interesant şi distractiv. Vineri seară ne-am adunat la Claudiu la bar să ne tragem ssufletele şi să stabilim ultimele detalii. Tot acum Ana avea să-i spună lui Paul că va fi tătic. Prinsă în toate astea, uitasem total de Luca. Dar mi-a amintit Claudiu.
- Şi unde-i tovarăşu?
- Acasă la el, în state sau ceva de genu.
- Nu rezistă el prea mult fără tine. V-am văzut eu cum eraţi. Ana se ridică nefiind atentă la ce-mi zicea mie Claudiu şi spune :
- Paul, vei fi tătic!
Toată lumea începe să aplaude. Paul o ia în braţe şi eu simt o mână pe umăr şi toate privirile întoarse în direcţia mâinii.
- Ţi-am spus eu. Îmi şopteşte Claudiu în timp ce-mi umplea paharul.
- Ema... a fost una dintre cele mai grele săptămâni.. aşa că - şi s-a aşezat în genunchi, a scos o cutiuţă din buzunar şi a continuat- vrei să fii soţia mea?
- Păi stai puţin. A... de unde până unde? Nu e normal să testezi marfa cel puţin în cazul asta???
- Ăsta nu e un raspuns. Şi a început să râdă şi cu el şi Claudiu.
- Ema, îţi spun eu, Daaaa, trebuie să spui. zise Ana şi mă împinse spre Luca.
- Păi ai plecat, şi eu am crezut că..
- Da aveam nişte chestii nerezolvate. Deci, să-ţi mai dau timp de gândire?
- Nuuu!!!! A strigat toată lumea-n cor.
" Hu nu puteaui să faci asta când eram acasă?"
" Păi nu mai aveam răbdare. Hai măcar să vedem dacă îţi place şi îţi vine inelul."
N-am mai aşteptat....să văd nimic. M-am ridicat, evident vărsând vin pe toată lumea, inclusiv pe mine. L-am tras spre mine şi l-am sărutat spunându-i.
" Putem face o probă. Avocaţii de divorţuri, trebuie şi ei să mănânce-o pâine"