Carlos, Igor, Boss .... şi Miai

Am işit acum câteva saptămâni cu Miai in cautarile din ce în ce mai dese de diversificare. Nu mai ştiu dacă era sâmbătă sau vineri, dacă era 2,3,4... şi nu mai ştiu dacă era înainte să ne atragă atenţia un comunitar care-şi petrecea seara în patul improvizat, respectiv o jardinieră de piatră aflată la intrarea Sheriffs'ului de pe Magheru. Cert e faptul că la un moment dat a apărut Carlos, Igor, Boss...şi mai era un nume.. dar, evident, l-am uitat, un catel, al nu ştiu exact cui. Nu avea urechea însemnata deci e sigur că nu poate fi încadrat în categoria comunitarilor.



Carlos, acesta fiind titulatura cea mai utilizata in acea seara, s-a ţinut după noi pâna acasă, sigur nu a mers foarte mult... dar, totuşi. Se comporta ca şi cum ne ştiam de ceva timp, era foarte prietenos şi mai părea că ştie si drumul. Şi cel mai simpatic moment a fost interaţiunea cu alţi caţei ce îşi apărau teritoriul, moment în care a trecut între mine şi Miai ca şi cum ar fii zis... 'sunt cu ei, fraierilor!'.
În afara faptului că acest patruped se dovedea a fi extrem de inteligent , în acea seara îmi părea extrem de frumos. Avea Labele foarte late precum un ciobănesc german, talia de peste 60cm şi desi era un caine al strazii sau al unei scări de bloc era foarte curatşi asta nu a fost numai opinia mea.
Având atătea calităţi, l-am luat acasă! Nu a fost primit cu flori de stăpânii casei , Frede, Dixi, Tesco. Cel puţin colega mea de apartament, Tesco, a fost foarte circumspectă, şi-a protejat teritoriul cu suficient curaj, având în vedere că este destul de micuţă, însă tare mi-ar fi plăcut să-mi confirme toate astea verbal...
Sunt suficient de ospitalieră.... dar acesta este primul animal pe care l-am adus acasă... asta din câte stiu eu. Ştiu sigur că vroiam să-l pastrez.
I-am dat ronţănele şi m-am băgat în pat. Igor însă a tuşit toată noaptea şi nu s-a simţit deloc bine, asta am aflat de la Miai, dimineaţa, care sigur are somnul mai puţin profund decât al meu. Mă pregăteam să-l duc la veterinar pentru a vedea ce-l supără, dar am apucat să vorbesc cu mama, care mi-a băgat minţile'n cap. Mi-a zis suficiente dar în primul rând ca îi poate îmbolnăvii şi pe ceilalţi, concluzionând cu: 'Lasă-l unde l-ai găsit, copile!'
Şi asta am făcut. L-am dus aproximativ unde banuiam noi că l-am găsit. S-a urcat făra probleme în maşina ca şi cum mai făcuse asta de nu ştiu câte ori, nu mai zic, a coborât fără probleme. Parcă ştia că a fost doar atât. Sper doar că s-a simţit bine. E clar că era mulţumit de rezultatul aventurii. După ce a coborât, a plecat fără probleme ţn căutarea unui nou stăpan, luându-se după un alt grup de persoane.
Un astfel de animal, deja dresat şi extrem de înţelept, poate ajuta oamenii aflaţi în diverse praguri dificile ale vieţii, poate sprijinii cu siguranţă mai bine decăt reuşim noi, câteodata.