Vesnica pomenire, Singura nelamurire

Nutresc un interes deosebit pentru problemele altora si printr-o incapatanare acerba, ajung sa ma pun in situatii care sunt mai mult decat stupide, numai pentru a "ajuta". E bine ca desigur primesc mai mereu ceea ce merit.
Nu pot sa inteleg cum, desi mi-am "luat-o" de atatea ori incat am ajuns sa si constientizez ca oricum la urma urmei nici macar nu e treaba mea nefericirea altora, mai ales a celor ce aleg sa fie asa din felurite motive, nu reusesc sa ma potolesc.
Ajung sa ma ofer, sa-mi pierd timpul cu tot felul de "probleme" ce nu-mi apartin, reusind astfel sa ma tot ratacesc in detalii... care ma fac sa pierd imaginea de ansamblu .
E adevarat ca sunt o fire serviablia, atat de serviabila incat ajung sa "ajut" si fara sa fie nevoie, inventand astfel o necesitate (e clar ca mi-am gresit meseria) .
Moral este sa oferi sprijin/ajutor celor care il cer si sa incerci sa faci tot ce iti sta in putinta pentru realizarea acestui scop, dar toate au o limita, pe care eu incep sa o descopar, din pacate si fericire prin lovituri puternice.... (cum altfel sa-mi dau seama).
Limita ar fi momentul (pe care eu il ratez adesea) in care actiuniile caritabile au prioritate fata de propriile-mi necesitati. Si din ce in ce mai des realizez ca daca incalci aceasta limita, nu prea mai ajuti. Si nu esti egoist daca te gandesti intai la tine, asa cum aveam eu gresita impresie. (EGOÍSM s.n. Atitudine de exagerată preocupare pentru interesele personale şi de nesocotire a intereselor altora. – Din fr. égoïsme. Sursa: DEX '98). Trebuie sa fi preocupat de interesele personale, ideal ar fi , fara sa nesocotesti interesele altora. Dar cum idealul ti-l realizezi singur, poti cu mare usurinta sa incerci sa nu calci pe altii in drumul minunat spre.... oriunde.
Si deci si prin urmare am realizat ca-mi place sa ajut.... dar mai am de imbunatatit calitativ aceasta placere a mea; plus multe din "probleme" sunt in primul rand rezolvate de proprietar.